Un top 10 al oraselor din Romania intr-o perspectiva personala

vineri, 31 mai 2013

Clujenii şi interzicerea fumatului în spaţiile publice închise


 În decursul lunii ianuarie a.c. am lansat o iniţiativă civică privind adoptarea de către municipiul Cluj-Napoca a recomandărilor europene în legătură cu interzicerea fumatului în unele spaţii publice. După cum se ştie, România a rămas printre ultimele ţări membre ale Uniunii Europene care nu şi-a armonizat în această privinţă legislaţia internă cu aceea  europeană. Iniţiativa noastră s-a bucurat de o mediatizare generoasă şi de o susţinere largă din partea populaţiei. 
 Avem speranţa că Parlamentul României şi autorităţile locale vor  conştientiza importanţa adoptării unor astfel de măsuri cu privire la fumat şi vor acţiona în consecinţă. Un oraş care se doreşte Capitală Culturală Europeană trebuie să respecte o astfel de reglementare de bun-simţ prezentă în majoritatea statelor civilizate.

În decursul lunilor aprilie şi mai a.c. alături de studenţii pe care îi coordonez, am realizat un studiu sociologic la nivelul municipiului Cluj-Napoca, cu scopul de a vedea opinia clujenilor cu privire la adoptarea la nivel local a recomandărilor europene în legătură cu interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.
 În cadrul acestui sondaj am utilizat un eşantion reprezentativ de 1180 persoane, iar nivelul de încredere este de 95%. În alegerea numărului de subiecţi s-a ţinut cont de proporţia în cadrul populaţiei a persoanelor fumătoare şi nefumătoare.
În fiecare an, pe data de 31 mai se sărbătoreşte Ziua mondială fără tutun. Profit de eveniment pentru a vă oferi câteva rezultate din cadrul acestei cercetări.

Faceți căutări pe acest blog

Cluj-Napoca, my city!

Poveste de Craciun

The tour of Romania in three minutes !

Romanian Anthem, Landscapes and Personalities!

Vis de copil, Autograf

Transilvania

Arhivă blog