Un top 10 al oraselor din Romania intr-o perspectiva personala

sâmbătă, 2 iulie 2011

Modernizare si integrare

Modernizare și integrare

Ultimele decenii ale istoriei României şi Europei, cu deosebire a estului acesteia au fost între cele mai agitate perioade ale istoriei contemporane. După cel de-al doilea razboi mondial continentul european s-a scindat în două sisteme social-politice, economice şi ideologice – sistemul capitalist, sau occidental şi acela socialist (iar în cadrul acestuia CAER – „Consiliul de Ajutor Economic Reciproc”) respectiv în două blocuri militare, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord – NATO şi Tratatul de la Varşovia. Între cele două sisteme şi blocuri militare a căzut pentru câteva decenii „Cortina de fier”. „Lupta de clasă”, caracteristică ţărilor „democrat-populare” în perioada imediat următoare conflagraţiei mondiale, s-a extins şi asupra raporturilor dintre Estul socialist şi Vestul capitalist. S-a constatat un fel de competiţie manifestată pe toate planurile, în economie, politică, cultură, artă sau sport. Această situaţie a influenţat negativ spaţiul răsăritean. S-a demonstrat, cu forţa realităţii obiective şi a gândirii eliberate de prejudecăţi de clasă, că progresul societăţii inclusiv realizarea obiectivelor sale sociale fireşti, se pot obţine doar în cadrul unei orânduiri în mod real democratice, absolvită de orice forme de totalitarism şi dogmatism, bazată pe legile unei vieţi economice libere, orientată spre nevoile pieţii, nevoi care aparţin, în definitiv, societăţii umane. În competiţia dintre sisteme a învins, până la urmă, acel sistem care, înregistrând o productivitate mai mare a muncii, poate să asigure prin aceasta acoperirea în mai mare măsură a necesităţilor umane.

Pentru România, ca şi pentru toate celelalte ţări care au cunoscut experienţa totalitarismului comunist şi, pe care depăşind-o în situaţia ivită ulterior anului 1989, problemele de rezolvat la nivel naţional, zonal şi local au fost dintre cele mai dificile. Aceasta în măsura în care aceste ţări au hotărât să se integreze într-un stil şi ritm nou de muncă, de viaţă şi de gândire. După destrămarea sistemului socialist (mai întâi ca sistem inter-statal, ulterior în fiecare stat component), prin desfiinţarea CAER şi a Tratatului de la Varşovia, prioritare au fost aderarea şi integrarea în structurile euro-atlantice, structuri economice, politico-juridice, militare. Aceasta a fost şi este percepută ca o şansă viabilă de a se dezvolta în sensul modernizării şi progresului.

Antrenând toate straturile de viaţă socială, modernizarea presupune modificări esenţiale în conştiinţa oamenilor, în concepţiile lor politice şi juridice în primul rând, în mentalităţile respectiv în atitudinile faţă de viaţa social-politică, juridică, economică şi spirituală a ţării. Au fost – şi sunt încă necesare activităţi preliminare de informare a populaţiei asupra teoriilor şi noţiunilor utilizate respectiv a realităţilor pe care le exprimă. Considerăm că, din păcate, acestei chestiuni, cu toată importanţa sa, nu i s-a acordat, cel puţin la nivel de masă, atenţia cuvenită. Întrucât s-a creat impresia că intrarea în „marea familie europeană” este – ceea ce a şi fost – o dorinţă quasi-generală însă pentru o serie de categorii socio-umane, rurale şi urbane, s-a perceput a fi mai mult o „fenomen” mecanic şi prea puţin organic. Dacă la nivelul conştiinţei sistematice s-au ridicat adeseori la un nivel ştiinţific adecvat, constatările, concluziile şi recomandările sale nu au penetrat corespunzător în conştiinţa comună. Unii, mai apropiaţi de mentalul colectiv, au fost înclinaţi să creadă că deşi nu este vorba de o desconsiderare de sorginte elitar-europeană a realităţii româneşti, concepte fundamentale precum „intrarea în Europa” ar fi cel puţin un abuz lingvistic. „Argumentaţia” a decurs (şi pentru unii ea este încă actuală) în sensul că ţara noastră oricum „este dintotdeauna în Europa”, minimalizându-se faptul că în parametrii socio-politici, economici şi spirituali „Europa” nu este pe atât o noţiune (pur) geografică, pe cât una umană complexă, implicând toate aspectele obiective şi subiective ale vieţii sociale omeneşti. O realitate poate că niciodată încheiată deplin, o realitate care se edifică în lumina unui ideal dinamic, în continuu progres. De asemenea populaţia, în marea parte a ei, a văzut şi aşteptat în principal beneficiile integrării şi mai puţin costurile sau riscurile ei.

Între noţiunile care definesc acest proces istoric sunt şi acelea de „aderare” şi „integrare”. Aşa precum cunoaştem (aici recurgem la explicaţii elementare, de dicţionar) prin aderare (provenind de la verbul „a adera”) se înţelege – 1. „A deveni membrul unui partid, al unei ideologii, al unei acţiuni, cunoscându-i şi împărtăşindu-i principiile”; 2. „A se ţine strâns de ceva”; 3.”(despre state) a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat” (subl.ns.) – (DEX, Edit. Academiei..., Bucureşti, 1975 , p.11). Noţiunea de „preaderare” semnifică acţiunile politice, juridice, economice şi ideologice premergătoare aderării propriu-zise, activităţi menite să prepare partea care optează pentru aderare în sensul facilitării acestui obiectiv. Integrarea presupune un proces amplu şi profund în cadrul căruia cel implicat să devină parte organică a unui întreg, parte aflată în relaţii de interdependenţă cu celelalte părţi şi cu întregul acestora. Conform aceleiaşi surse (DEX, 1975) prin integrare se înţelege acţiunea de a (se) integra şi rezultatul ei; (p.433). Prin a (se) integra se înţelege „ A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot” (ibid.). Anthony Giddens, ocupându-se de creşterea interdependenţei din „societatea mondială” în cadrul globalizării, foloseşte noţiunea de „integrare globală”. Totodată, el consideră că „Uniunea Europeană” reprezintă o replică la globalizare, o încercare de a compensa puterea în scădere a statelor-naţiuni prin construirea unei asocieri supranaţionale de state europene. Continuând această idee, putem spune că Uniunea Europeană este o formă de integrare care caracterizează continentul european. Alte semnificaţii, mai particulare ale concept la Giddens sunt: integrare politică, integrare economică industrială, integrare rasială (îndeosebi a populaţiei de culoare), integrarea computerului şi a tehnologiilor de comunicaţii (în cultura şi civilizaţia contemporană), integrarea şcolară, integrarea zonală (în arhitectură) etc.

În sens general, „integrarea europeană” înseamnă um „proces prin care ţările membre ale Uniunii Europene înţeleg să-şi transfere, în mod progresiv, de la nivel naţional la nivel supranaţional, o serie de competenţe ce ţin de resortul suveranităţii naţionale, acceptând să le exercite în comun şi cooperând în domeniile respective de activitate în scopul atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială şi culturală ce vizează progresul şi dezvoltarea acestor state” (Ion Jinga, Andrei Popescu, Integrarea europeană – Dicţionar de termeni comunitari, lucrare publicată sub egida Consiliului Legislativ, Edit. Lumina Lex, 2000, p.113). Aplicată în domeniul economic al vieţii sociale, integrarea europeană presupune dezvoltarera interdependenţei economice a ţărilor membre, liberalizarea pieţelor şi a comerţului acestora, circulaţia liberă a forţei de muncă şi a capitalurilor. Integrarea politică implică încorporarea principiilor şi practicilor politice democratice ale Uniunii, aceea juridică – armonizarea legislaţiei în sensul adoptării concepţiei juridice europene, aceea spirituală – însuşirea valorilor culturii europene respectiv general-umane şi, ca o sinteză a tuturor, asimilarea şi respectarea principiilor şi normelor morale ale culturii şi civilizaţiei europene.

Faceți căutări pe acest blog

Cluj-Napoca, my city!

Poveste de Craciun

The tour of Romania in three minutes !

Romanian Anthem, Landscapes and Personalities!

Vis de copil, Autograf

Transilvania

Arhivă blog