Un top 10 al oraselor din Romania intr-o perspectiva personala

joi, 9 septembrie 2010

De la Parcul Central la Parcul Ioan-Paul II, de la Piața Karl Liebknecht la Piața Grigore Vieru

Propunem oficialităților locale modificarea a două denumiri a unor locuri din cadrul municipiului Cluj-Napoca. Astfel, sugerăm ca Parcul Central să fie denumit Parcul Ioan-Paul II, iar piața care poartă numele marxist-comunistului Karl Liebknecht să devină Piața Grigore Vieru. În susținerea acestor inițiative aducem următoarele argumente:

1.Pontificatul lui Ioan Paul II, al primului papă slav din istorie, a avut o semnificație deosebită prin actualitatea de relansare a mesajului creștin în lume, punându-și prin aceasta activitate amprenta asupra schimbărilor politice din ultimele decenii ale secolului XX și având în centrul lor prabușirea comunismului. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov afirma ca “fară acest Papă nu se poate ințelege ce s-a intâmplat în Europa la sfârșitul anilor optzeci”.
Multe și mari sunt caracteristicile pontificatului Papei Ioan-Paul al II-lea. A fost cel mai activ Papa din istorie; după ce a contribuit la prabusirea totalitarismului socialist (incepând cu Polonia natală), apară cu aceeași forță drepturile omului, combate excesele capitalismului, aratând că înfrângerea comunismului nu justifică dominația necontrolată a capitalului asupra oamenilor și popoarelor, se opune războaielor din Golf, din fosta Yugoslavie sau din Irak. Recunoaște că au fost și momente întunecate în istoria Bisericii (Inchiziția, anti-iudaismul), momente pentru care isi cere iertare in numele Bisericii. Primul Papa care vizitează o țară majoritar ortodoxă (România, mai 1999) a fost prin excelență un Papa misionar, prezența și cuvântul său electrizând și unind multimile imense de participanți. Ioan-Paul al II-lea și-a exercitat influența binefacătoare și în afara Bisericii; a vizitat Cuba comunistă (iar printre rezultatele acestei vizite se regasește și intrarea în legalitate a Craciunului și Paștilor); i-a numit pe musulmani si pe evrei frati, depune o scrisoare la Zidul Plângerii din Ierusalim în care cere iertare pentru excesele facute față de evrei. De asemenea, s-a opus cu fermitate regimurilor fundamentaliste.
Roadele activitatii sale nu vor fi uitate niciodată. Acesta este un nou motiv pentru a ne reaminti aprecierea lui Al. Soljenitin: “alegerea lui Karol Wojtyla ca Papă este singurul lucru bun care s-a întâmplat omenirii în secolul XX”. Deși a aparținut Bisericii Catolice și lumii creștine, prin mesajul său de iubire, iertare și pace el a aparținut, și aparține tuturor. Nu intâmplător s-a demarat procedura sanctificarii sale. Iar unul dintre argumente ar fi tocmai eficiența mesajului sau christianic de iubire, unitate și pace.

2. Veritabilă stea a românismului, Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judeţ Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul său editorial îl consemnăm în 1957. Anul 1973 consemnează regăsirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenţa decisiv viaţa şi activitatea. "Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul" mărturisea poetul ulterior. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptător pentru cauza românismului de peste Prut şi un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiaşi stat. Alături de soţii Teodorovici (trecuţi în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufleţit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba română şi destinul tragic al unui popor condamnat să trăiască separat. Activitatea sa nu a trecut neobservată în ţara mamă, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi fiindu-i decernate numeroase distincţii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea să îi curme viaţa, incident despre care poetul s-a declarat convins că nu fusese întâmplător...pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa să înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu două zile înainte, tocmai când (ironia sorţii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicată zilei lui Mihai Eminescu. Chiar dacă ne-a părăsit prematur, opera maestrului Vieru va dăinui pururea, odată cu intrarea poetului în pantheonul culturii române şi universale.

Faceți căutări pe acest blog

Cluj-Napoca, my city!

Poveste de Craciun

The tour of Romania in three minutes !

Romanian Anthem, Landscapes and Personalities!

Vis de copil, Autograf

Transilvania

Arhivă blog