Un top 10 al oraselor din Romania intr-o perspectiva personala

miercuri, 29 decembrie 2010

Scrisoare deschisa adresata Patriarhului Daniel

Prea-Fericirea Voastră, pe data de 30 decembrie 2010 se împlinesc 63 de ani de la așa-zisa abdicare a Regelui Mihai, proclamarea formei de stat republicane și deplina instaurare a sistemului comunist în România. Acest eveniment important din istoria țării a avut nefaste consecințe politice, sociale, economice, morale și juridice. Politice, întrucât sistemul izolaționist al regimului comunist a determinat o gravă înapoiere față de restul lumii civilizate. Sociale, întrucât regimul totalitarist a încălcat toate libertățile fundamentale. Economice, întrucât legile elementare ale pieței relevă că doctrina comunistă este utopică și falimentară. Morale, prin prisma victimelor crimelor comunismului ateu și prin acțiunea sa anticristă. Juridice, prin legalizarea efectelor unui act lovit de nulitate întrucât:
- orice act realizat sub presiunea vreunui șantaj este considerat nul din punct de vedere juridic, iar demisia regelui a fost șantajată cu executarea a peste 1000 de studenți anticomuniști,
- nu a fost consultată populația în legătură cu schimbarea formei de stat,
- legiferarea abdicării regelui și proclamării republicii (reprezentată de Legea 363) nu a întrunit în Parlament nici măcar cvorumul de ședință.


De asemenea, din punct de vedere mistic, în fața Divinității, Majestetea Sa Mihai I a fost uns și binecuvântat de către Biserică în calitate de Rege al României, iar acest act reprezintă un legământ sacru care a fost desființat de teroarea ocupației bolșevice.

Așadar, la 30 decembrie 1947, comuniștii au rupt un legământ consfințit de către Biserică și prin urmare, în spiritul adevărului și dreptății, solicităm Prea-Fericirii Voastre condamnarea publică a acestui moment printr-o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica are datoria sfântă să lupte pentru biruința adevărului, dreptății și binelui în lupta cu minciuna, nedreptatea și răul.

Cu speranța unui răspuns favorabil, Vă asigurăm de întreaga noastră considerație și Vă urăm un An Nou binecuvântat.

joi, 23 decembrie 2010

Urare de Craciun



Dupa 21 de ani

Au trecut 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. 21 de ani de bucurii, speranțe și dezamăgiri. Căderea regimului comunist a fost o necesitate determinată economic, politic, social și moral. Economic, întrucât legile elementare ale pieței relevă că această doctrină este utopică și falimentară. Politic, întrucât sistemul său izolaționist a determinat o gravă înapoiere față de restul lumii civilizate. Social, întrucât acest regim totalitarist a încălcat toate libertățile fundamentale. Moral, întrucât acest sistem a fost instituit ilegal, prin furt și teroare, prin prisma victimelor sale și prin acțiunea sa anticristă.

Ultima neșansă istorică a românilor a fost să cunoască atât criza comunismului, cât și cea a capitalismului. Astfel, în contextul înmulțirii amintirilor nostalgice față de unele aspecte pozitive ale acelui timp, se uită esențialul – caracterul său criminal. Românii nu trebuie să confunde sistemele politice cu reprezentanții acestora. Faptul că după 1989 a apărut, în special din eșaloanele secundare ale PCR o nouă clasă politică lacomă și incompetentă – nu diminuează cu nimic avantajele sistemelor democratice din alte societăți conduse responsabil, spre a căror bunăstare tindem.

Cele mai mari regrete în legătură cu această perioadă sunt că românii încă nu au înțeles democrația și importanța libertății. Acum 21 de ani, într-o Revoluție despre care nu cunoaștem adevărul, s-a murit pentru libertate, demnitate și democrație, nu pentru îmbogățirea ulterioară a unor profitori. Deși valorile Revoluției au fost întinate, martirajul semenilor noștri nu va fi uitat niciodată. Ei sunt eroii noștri și trebuie să se bucure de rugăciunile, recunoștința și neuitarea întregului neam.

O echipă de bronz cu un suflet de aur

Ce-ar mai fi de spus despre parcursul României la recentul încheiat Campionat European de handbal feminin? Deși e mereu loc de mai bine, o medalie de bronz vorbește întotdeauna de la sine. Indiferent ce s-ar spune, avem o mare performanță pe care trebuie să o salutăm la justa ei valoare.

Probabil că acest succes nu i-a impresionat prea mult pe iubitorii sportului românesc. Cu toții suntem familiarizați cu faptul că avem o generație de fete de valoare, capabile să dea de pământ cu toți adversarii în meciurile amicale, însă să clacheze inexplicabil în cadrul competițiilor de anvergură.

Adevărul este că, într-un sport românesc aflat într-un evident și constant regres, echipa feminină de handbal a rămas ultima echipă de la care putem avea pretenții, a cărei participare la orice turneu este mereu asociată cu speranța obținerii unor medalii. Spun regres al sportului românesc întrucât, nu foarte demult, sportivii români erau în topul multor concursuri internaționale. Astfel, în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, România finaliza competiția pe locul 2 după numărul de medalii, iar în 1986 Steaua câștiga cea mai importantă competiție fotbalistică europeană. Unde sunt acele vremuri, vor reveni vreodată? Dată fiind actuala stare a țării imi permit să fiu rezervat. Sămânța speranței este întruchipată de handbalul feminin.

Pe nedrept infinit mai puțin plătite decât îmbuibații din fotbal – a căror mediatizare excesivă este direct proporțională cu lipsa oricăror performanțe notabile la nivel internațional, aceste fete rămân una dintre puținele bucurii primite de români cu prilejul Sărbătorilor care bat la ușă. Vă mulțumim fetelor, sunteți o echipă de bronz cu un suflet de aur.

Democratie sau demonocratie?

Petre Ţuţea, parafrazându-i pe unii filosofi antici greci, afirma că democraţia reprezintă uneori triumful cantităţii asupra calităţii. Sistemul democratic funcţionează în parametrii corespunzători doar în contextul existenţei unei societăţi educate politic şi caracterizate de responsabilitate socială, spirit civic.

Atâta timp cât la noi voturile sunt cumpărate printr-o formă sau alta şi există o majoritate ignorantă, dezinformată, uşor de manipulat, filtrarea oamenilor politici valoroşi este deficitară. Iar fără conducători valoroşi, întreaga societate este supusă regresului. Cultura determină libertatea, spunea Goethe. O comunitate liberă şi informată este o comunitate puternică. În cadrul societăţilor apusene, acest deziderat este urmărit de pe timpul iluminismului. Soluţia pentru România? Emanciparea, ridicarea socio-culturală a populaţiei în vedera formării unei mentalităţi corespunzătoare. Fără acest demers absolut necesar vom continua să ne zbatem în mediocritate întrucât lumea va continua să voteze în neştire, ademenită cu promisiuni ieftine, trăind deziluzii după deziluzii. Socializarea primară este făcută în familie, cea secundară în şcoală. Pe parcursul vieţii există şi alţi factori. Biserica (dacă va aborda o acțiune social-educativă energică) şi mass-media au la rândul lor capacitatea de a oferi modele.

Din păcate parcurgem un evident proces degenerativ exprimat de renunţarea la un sistem autentic de valori şi exacerbarea mediocrității oferită generos din soate sursele. Obstracolele emancipării culturale ale acestui popor sunt reprezentate, printre altele, de subfinanțarea învățământului și cercetării (expresie a dezinteresului autorităților pentru viitor), faptul că lideri ai lumii interlope au devenit formatori de opinie, manelizarea nestingherită a satului românesc şi nu numai, comportamentele triviale oferite de „modelele” care apar la TV și sunt îmbrăţişate de cei tineri care vor să fie ca idolii lor, deoarece celebritatea este confundată cu valoarea.

Sistemul politic românesc este bolnav. Valorilor lipsite de "relaţii" şi susţinere financiară le sunt închise porţile. Politica a devenit o afacere prosperă pentru unii. Investesc în campanie şi ulterior scot profit iar adeseori acest lucru este realizat în detrimentul interesului binelui comun. Societatea românească în intregul ei va fi realmente într-o situaţie disperată dacă ne mai permitem să pierdem valorile care sunt nevoite să plece spre zări mai bune deoarece aici nu şansa de a se afirma, neavând loc de acești demoni. Până la biruința democrației suntem victimele demonocrației.

marți, 14 decembrie 2010

marți, 30 noiembrie 2010

Dumnezeu să binecuvânteze România!

  • La 1 Decembrie 2010, se implinesc 92 de ani de la Marea Unire. Evenimentul reprezintă un moment important pentru poporul nostru întrucât, pe Platoul Romanilor, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de transilvăneni, proclamând Unirea cu România, au înfăptuit un vis secular al românilor şi au consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar român.
  • Acest act istoric nu ar fi fost realizat fără aportul determinant al celor care au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: Şcoala Ardeleană, Şcolile Blajului şi precursorul PNŢCD, Partidul Naţional Român, organizatorul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia. Astăzi ne reamintim de figurile luminoase ale episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea şi de marii oameni politici Iuliu Maniu, Vasile Goldiş sau Alexandru Vaida-Voevod, personalităţi care nu au scris o istorie a ruşinii, aşa cum fac politicienii de azi, ci, înfăptuind România Mare, au marcat un moment de glorie în istoria ţării.
  • Acest eveniment ne face sa medităm la faptul că poporul român este în continuare separat iar procesul istoric al unificării încă nu s-a finalizat. De peste două decenii actuala clasă politică nu a fost capabilă să facă ceva concret în problema Basarabiei, după cum de 20 de ani, autoritățile clujene refuză construirea unui bust dedicat martirului Iuliu Maniu, artizanului evenimentului de la Alba-Iulia. Nu ne rămâne decât speranţa că mai devreme sau mai târziu, atunci când vom avea o generaţie de oameni politici de valoarea celor din 1918, adevărul istoric va birui şi toţi Românii vor sărbători împreună Unirea.

DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE ROMÂNIA!

LA MULŢI ANI ROMÂNI! LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

vineri, 12 noiembrie 2010

Pentru Adrian

Acum când al tău suflet candid și rebel,
A fost dus la ceruri de-un alb porumbel,
De tine ne-aducem aminte poet Adrian,
De flacăra stinsă a scumpului neam.

Al tău condei de aur a versificat ţara,
Credinţa, iubirea, şi munţii şi marea,
Cu-al tău cântec se vor petrece mereu,
Cei trişti sau singuri şi fără vreun leu.

De tine-ndemnaţi ne amintim de părinţi,
Mereu enigmatici, bolnavi sau cuminţi,
Prin ale tale balade ai alinat Dureri femeieşti,
Copaci şi pădure sau răni româneşti.

Din inima-ți mare şi sufletul cald,
Ne-ai lăsat moştenire Nebunul de alb.
Ai plâns gardul de sârma aflat între fraţi,
Ai scris despre Iancu sau despre Carpaţi,
Lăsand testament de pe patul moarte,
Să facem în ţară mai multă dreptate!
Iar pentru-al tău nume şi vers fără preţ,
Va bate etern și clopotul la Râmeţ!


12 noiembrie 2010
Mihai Cucerzan

miercuri, 10 noiembrie 2010

15 ani de la disparitia lui Corneliu Coposu

Pe 11 noiembrie 2010, comemorăm 15 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. Personalitate marcantă a politicii româneşti, recunoscut deopotrivă la nivel şi internaţional, Corneliu Coposu a reprezentat un simbol al luptei împotriva comunismului. Martirajul în puşcăriile comuniste, principiile, viziunea şi fermitatea cu care a luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale i-au atras simpatia şi consideraţia unui întreg popor. De asemenea, nobleţea care l-a caracterizat a făcut ca în conştiinţa colectivă să fie denumit Seniorul.

Acum, la 15 ani de la dispariţia sa, ne întrebăm dacă testamentul său politic s-a împlinit.

Din nefericire, doar o parte din idealurile pentru care a luptat Seniorul au fost realizate. Astfel, România a devenit un stat democratic, integrat în organismele europene şi euro-atlantice, iar crimele comunismului au fost recunoscute şi condamnate.

Din păcate, satul şi ţăranul român continuă să fie în suferinţă, lustraţia şi unitatea naţională a tuturor românilor nu s-au realizat, doctrina creştin-democrată nu a reuşit să se impună, iar România nu a revenit la forma de stat monarhică. De asemenea, modelul de om politic pe care l-a oferit – bazat pe caracter, patriotism sincer, fermitate în concepţii şi refuz de a tranzacţiona principii – nu a fost preluat de actualii politicieni, care prin cunoscutele lor atribute, ne-au înfundat într-o alarmantă criză morală şi materială.

Ca expresie a lipsei de recunoaştere faţă de moştenirea oferită acestei ţări de către Senior, iniţiativa de a i se construi un bust în Cluj, urbe care l-a format academic şi politic, nu s-a învrednicit, la aproape un an de la lansarea ei, de nici măcar un răspuns din partea autorităţilor.

duminică, 31 octombrie 2010

Hatieganu Arena?

Salutăm împlinirea a 91 de ani de la înființarea clubului Universitatea Cluj. Înființat în 1919, clubul a fost și rămâne un simbol al mișcării sportive transilvănene, al intelectualității românești și studențimii clujene, iar frumosul său trecut ne arată că numeroasele vicisitudini din îndelungata sa istorie nu au reușit să-l destrame.

Acest eveniment ne obligă să ne reamintim de doctorul Iuliu Hațieganu, personalitate de seamă a medicinei românești și fondatorul clubului universitar. Ceea ce se omite să se spună în legătură cu părintele spiritual al Universității este că a fost un membru de marcă al Partidului National Taranesc și datorită convingerilor sale politice național-țăraniste a fost pe nedrept marginalizat și solit să se retragă prematur din activitate.

În acest sens, le propunem autorităților locale și conducerii clubului ca numele noului stadion al Universității sa fie atribuit profesorului Iuliu Hațieganu, ca un simbol al recunoașterii activității fondatorului clubului universitar.

marți, 26 octombrie 2010

Apel catre intelectuali

Parafrazându-l pe Edmond Burke, putem afirma că nașterea și propagarea răului este determinată de lipsa de acțiune a oamenilor buni. Faptul că răul a cunoscut o propagare periculoasă în România, cu efecte vizibile în toate domeniile vieții socio-economice, nu a fost așadar posibil fără o relativă lipsă de reacție a oamenilor de valoare care de prea multe ori, din diferite motive, au fost fie marginalizați, fie s-au delimitat cu bună știință de dimensiunile concrete ale cârmuirii societății. După cum calitatea fiecărui arbore este reprezentată de fructele pe care le oferă, calitatea cârmuitorilor unei națiuni este reprezentată de consecințele politicilor pe care le realizează în beneficiul binelui comun.

Din păcate, prea puțini conducători în ale căror mâini au stat destinele acestei țări, au fost conștienți că piatra de temelie a edificiului emancipării naționale este reprezentată de către educație. În acest sens, pentru puțini sistemul educațional a însemnat o prioritate, dascălii au fost mereu momiți cu gogoși otrăvite, iar proverbul "ai carte, ai parte" s-a transformat în "ai carte, n-ai parte".

Un popor văduvit de lumina binefăcătoare a culturii și a educației va fi mereu un popor sărac material și mai ales spiritual, un popor care va privi cu jind spre zările prospere ale străinătății, spre care va fi mereu tentat să își întrepte pașii, lăsând în urmă, o patrie înlăcrimată.

Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas, este necesară o implicare activă a intelectualitatii într-un demers care să determine o schimbare reală, atât de așteptată de mai bine de 20 de ani. Motivația acestei necesități rezidă în faptul că intelectualii au rămas printre ultimii care mai sunt conștienți că investiția în viitor, prin educație, este indispensabilă în orice societate responsabilă și că neglijând educația tinerilor, ingropi viitorul acestei țări.

Acesta pentru că, educaţia este, așa cum spunea Nelson Mandela, cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba în bine lumea.

Aceasta pentru că, numai prin intermediul educației, poporul român se va deștepta din somnul cel de moarte în care l-adânciră barbarii de tirani și își va croi o altă soartă, la care se vor închina și cruzii săi dușmani...

duminică, 24 octombrie 2010

Regele si Patria!

Majestatea Sa Regele Mihai I a fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii, văr al reginei Elisabeta a II-a și al regelui Juan-Carlos al Spaniei, Regele Mihai este una dintre ultimele figuri publice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Născut la 25 octombrie 1921, Regele Mihai este singurul şef de stat în viaţă din tumultoasa perioadă care i-a consemnat pe Hitler, Roosevelt, Mussolini, Stalin sau Churchill.

Majestatea Sa este ultimul rege dintr-o milenară istorie a monarhiei române, formă de stat ilegal înlocuită cu republica în urma actului de la 30 decembrie 1947 și care, în contextul șantajului existent, prin prisma principiilor elementare ale dreptului, are toate motivele să fie considerat nul și neavenit. Regele Mihai I este ultimul Hohenzollern de pe tronul României, într-o istorie începută în 1866, atunci când principele Carol I a fost adus la conducerea statului pentru a oferi, prin prisma calităţilor personale şi a statutului onorabil al familiei, stabilitate politică internă şi prestigiu internaţional României, elemente de care avem atât de multă nevoie și astăzi. În această perioadă consemnăm obţinerea independenţei statale (1877), proclamarea Regatului (1881), Marea Unire a Românilor (1918), precum şi o serie de reforme care au avut darul de a moderniza semnificativ statul român.
La 30 decembrie 1947 Regele este silit de comunişti să abdice şi să părăsească ţara. Concomitent, la presiunea tancurilor sovietice, întreaga elită a României ia calea exilului sau a puşcăriilor şi începe cea mai neagră perioadă din istoria poporului român. În decursul acesteia, românii au fost forţaţi să-şi piardă proprietăţile, să-şi renege istoria, să-l uite pe Dumnezeu şi să îşi denatureze spiritualitatea.
După Revoluţia din 1989, Regelui i-a fost interzis în repetate rânduri dreptul de a-şi vizita ţara întrucât autorităţile vremii se temeau de posibilitatea pierderii privilegiilor pe care le întrezăreau în contextul reinstaurării sistemului monarhic. Astăzi, Casa Regală, prin implicarea în acţiuni caritabile sau de promovare a intereselor naţionale, a dovedit că nu a abdicat de la slujirea românilor.

În acest context dramatic al țării, considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora care au produs actualul faliment național.

vineri, 15 octombrie 2010

Satul romanesc contemporan

Ca şi întreaga societate românească, satul se află din multe puncte de vedere într-o situaţie inedită: trecerea dificilă, minată de contradicţii, de la sistemul social-politic totalitar spre unul democratic şi de la economia centralizată spre economia de piaţă,
În planul relaţiilor economice trecerea s-a făcut de la proprietatea colectivistă la proprietatea privată. În planul relaţiilor sociale, trecerea s-a realizat de la “colectivism” ca subordonare impusă a individului şi a microgrupurilor sociale în sistemul local grupal de producţie, la munca individuală. S-a observat o lipsă de interes și motivație a populaţiei rurale în abordarea acestor procese istorice. Este vorba de o populaţie rurală în bună parte îmbătrânită iar cea tânără neinteresată de agricultură. Consecinţa majoră a acestei situaţii se exprimă în criza agriculturii româneşti. În mod concret, factorii economici care explică situaţia satului românesc contemporan sunt: fărâminţarea excesivă a proprietăţii funciare. dificultatea folosirii tehnicii şi a metodelor moderne de muncă și revenirea la instrumentele tehnice şi munca tradiţională, etnografică. Caracteristicile sociale ale satului românesc contemporan sunt scăderea numărului de locuitori, îmbătrânirea şi feminizarea forţei de muncă precum şi exodul intern (rural-urban) respectiv extern. Ca urmare a acestui complex de factori economici şi sociali, a lipsei de încredere faţă de agricultura asociativă (confundată uneori cu aceea de tip CAP în condiţiile în care nu sunt cunoscute avantajele unei agriculturi moderne, asociative), precum și a lipsei unor politici agricole coerente s-a ajuns la restrângerea producţiei la unele necesităţi imediate ale gospodăriei, determinând apariția unei agriculturi de subzistență.

luni, 11 octombrie 2010

Angela Merkel si crestin-democratia

Salutăm inițiativa Universității Babeș-Bolyai de a oferi înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa doamnei Angela Merkel. Prin prisma unei cariere politice de excepție, cancelarul german se numără printre cei mai importanți oaspeți pe care i-a avut Clujul în decursul istoriei sale. Aflată la al doilea mandat în fruntea executivului german, doamna Merkel a fost prima femeie cancelar din istoria Germaniei și a fost considerată de publicațiile de profil ca fiind cea mai puternică femeie din lume. De asemenea, Angela Merkel are calitatea de președinte al celui mai puternic partid german, Uniunea Creștin-Democrată, și deține, alături de cancelarii Konrad Adenauer, Kurt Kiesinger, Helmut Kohl, sau președinții Roman Herzog, Horst Köhler și Christian Wulff o poziție de seamă în rândul personalităților creștin-democrate germane și europene.

In Romania, singurul partid autentic creștin-democrat este PNTCD, formatiune care împărtășește cu Doamna Merkel și Uniunea Creștin-Democrată același crez politic și face parte din aceeași familie politică europeană – Partidul Popular European și Internaționala Centrist-Democrată, acolo unde acest partid a fost înscris, în ilegalitate, încă din anii dictaturii comuniste, de Seniorul Coposu.

Prin prisma aparteneței la acest sistem comun de valori, vizita doamnei cancelar are o semnificație aparte pentru mișcarea creștin-democrată din România. În acest sens, suntem convinși că distincția oferită de universitatea clujeană reprezintă și un elogiu adus contribuției doamnei Merkel la promovarea valorilor creștin-democrate în Europa și în lume.

miercuri, 6 octombrie 2010

Revizuirea Constituției. Un demers necesar

Implicarea Curții Constituționale în soluționarea problematicii Legii Pensiilor și diversele comentarii generate de respectiva hotărâre impune necesitatea unui demers analitic referitor la necesitatea revizuirii Constituției în legătură cu acest organism.

Concepută ca garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani.Contestăm modalitatea desemnării acestora, întrucât actualmente trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

Prin această procedură considerăm că este încălcat principiul separării puterilor în stat întrucât Curtea Constituțională, instituție a cărei neutralitate este obligatorie, prezintă o regretabilă modalitate de alcătuire determinată eminamente politic, în pofida faptului că a fost creată tocmai pentru a limita eventualele derapaje legislative provenite din această zonă.

În concluzie, solicităm revizuirea Constituției prin modificarea articolului 142 al. 3, cu scopul unei delimitări clare între Curtea Constituțională și lumea politică. Consecința acestui demers va crește credibilitatea acestei instituții și îi va asigura necesara independență.

joi, 9 septembrie 2010

De la Parcul Central la Parcul Ioan-Paul II, de la Piața Karl Liebknecht la Piața Grigore Vieru

Propunem oficialităților locale modificarea a două denumiri a unor locuri din cadrul municipiului Cluj-Napoca. Astfel, sugerăm ca Parcul Central să fie denumit Parcul Ioan-Paul II, iar piața care poartă numele marxist-comunistului Karl Liebknecht să devină Piața Grigore Vieru. În susținerea acestor inițiative aducem următoarele argumente:

1.Pontificatul lui Ioan Paul II, al primului papă slav din istorie, a avut o semnificație deosebită prin actualitatea de relansare a mesajului creștin în lume, punându-și prin aceasta activitate amprenta asupra schimbărilor politice din ultimele decenii ale secolului XX și având în centrul lor prabușirea comunismului. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov afirma ca “fară acest Papă nu se poate ințelege ce s-a intâmplat în Europa la sfârșitul anilor optzeci”.
Multe și mari sunt caracteristicile pontificatului Papei Ioan-Paul al II-lea. A fost cel mai activ Papa din istorie; după ce a contribuit la prabusirea totalitarismului socialist (incepând cu Polonia natală), apară cu aceeași forță drepturile omului, combate excesele capitalismului, aratând că înfrângerea comunismului nu justifică dominația necontrolată a capitalului asupra oamenilor și popoarelor, se opune războaielor din Golf, din fosta Yugoslavie sau din Irak. Recunoaște că au fost și momente întunecate în istoria Bisericii (Inchiziția, anti-iudaismul), momente pentru care isi cere iertare in numele Bisericii. Primul Papa care vizitează o țară majoritar ortodoxă (România, mai 1999) a fost prin excelență un Papa misionar, prezența și cuvântul său electrizând și unind multimile imense de participanți. Ioan-Paul al II-lea și-a exercitat influența binefacătoare și în afara Bisericii; a vizitat Cuba comunistă (iar printre rezultatele acestei vizite se regasește și intrarea în legalitate a Craciunului și Paștilor); i-a numit pe musulmani si pe evrei frati, depune o scrisoare la Zidul Plângerii din Ierusalim în care cere iertare pentru excesele facute față de evrei. De asemenea, s-a opus cu fermitate regimurilor fundamentaliste.
Roadele activitatii sale nu vor fi uitate niciodată. Acesta este un nou motiv pentru a ne reaminti aprecierea lui Al. Soljenitin: “alegerea lui Karol Wojtyla ca Papă este singurul lucru bun care s-a întâmplat omenirii în secolul XX”. Deși a aparținut Bisericii Catolice și lumii creștine, prin mesajul său de iubire, iertare și pace el a aparținut, și aparține tuturor. Nu intâmplător s-a demarat procedura sanctificarii sale. Iar unul dintre argumente ar fi tocmai eficiența mesajului sau christianic de iubire, unitate și pace.

2. Veritabilă stea a românismului, Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judeţ Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul său editorial îl consemnăm în 1957. Anul 1973 consemnează regăsirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenţa decisiv viaţa şi activitatea. "Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul" mărturisea poetul ulterior. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptător pentru cauza românismului de peste Prut şi un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiaşi stat. Alături de soţii Teodorovici (trecuţi în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufleţit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba română şi destinul tragic al unui popor condamnat să trăiască separat. Activitatea sa nu a trecut neobservată în ţara mamă, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi fiindu-i decernate numeroase distincţii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea să îi curme viaţa, incident despre care poetul s-a declarat convins că nu fusese întâmplător...pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa să înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu două zile înainte, tocmai când (ironia sorţii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicată zilei lui Mihai Eminescu. Chiar dacă ne-a părăsit prematur, opera maestrului Vieru va dăinui pururea, odată cu intrarea poetului în pantheonul culturii române şi universale.

luni, 6 septembrie 2010

Sociologia la USAMV

Este o axiomă - şi mai mult - un truism, atât în psihologie şi pedagogie cât şi în sociologie, concepţia conform căreia formarea omului cuprinde, alături de formarea profesională, de specialitate, şi aceea umanistă, culturală şi morală. Formarea personalităţii umane nu se realizează spontan sau ca o implicaţie ori derivaţie a componentei profesionale, ci în cadrul unei activităţi calificate, de profil socio-uman. De asemenea este demonstrată, cu forţa imbatabilă a ştiinţei şi a vieţii practice, dependenţa în tot mai mare măsură a performanţei profesionale de calitatea socială, culturală şi morală a omului.
Care om, implicat în procesul educaţional, nu ştie că acest proces are două laturi inseparabile şi interdependente: instrucţia (transmiterea şi însuşirea de informaţie de specialitate şi de „cultură generală”) şi educaţia (formarea caracterului, a omului în integritatea personalităţii sale)? În condiţiile în care, după cum spuneam, edificarea omului ca om, cetăţean, intelectual şi specialist, necesită o acţiune multiplă, calificată şi permanentă, se impune, ca o necesitate sine qua non, o tot mai stăruitoare atenţie, alături de însuşirea profesiei, pregătirii culturale şi morale. În cadrul acesteia un rol fundamental îl are, între alte discipline socio-umane, filosofia (ca perspectivă de maximă esenţialitate în raporturile teoretice şi practice ale omului cu natura, societatea şi cu sine însuşi) sau sociologia (ca instrument determinant în înţelegerea fenomenelor sociale şi integrarea responsabilă a omului în societate).

Studiul sociologiei la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca poate fi încadrat în trei perioade. Prima perioadă, cea interbelică, îl are în centrul atenției pe Mihai Șerban (1887-1947). Personalitate de seamă a mediului academic clujean, înalt demnitar al statului român, cu studii deopotrivă economice și agronomice, Mihai Șerban a fost un energic militant pentru dezvoltarea învățământului agronomic clujean și național, atât din calitatea sa de rector cât și din aceea de demnitar. Principalele sale contribuții sunt reprezentate de către ridicarea învățământului agronomic din România la nivel universitar, similarizarea sistemului educațional agricol cu cel regăsit la nivel european și dezvoltarea «Academiei de Înalte Studii Agronomice Cluj». Mihai Șerban a fost un susținător al interdisciplinarității, pledând pentru îmbinarea studiului mai multor științe care au ca obiect de studiu ruralul – economia, agronomia și sociologia. A pledat pentru dezvoltarea agronomiei sociale, știință care are la bază ideea că agricultura nu este un scop în sine, ci un mijloc pentru ridicarea materială și emanciparea culturală a populației. În a doua perioadă, aceea postbelică, remarcăm activitatea Mariei Olah, care a coordonat, în condițiile specifice timpurilor, un curs de sociologie rurală. Tot în respectiva perioadă au fost întreprinse și unele cercetări sociologice de teren printre care amintim un studiu privind forțele de producție în agricultura județului Cluj. Ultima perioadă, aceea post-decembristă (din 1990 și până în prezent), consemnează activitatea profesorului Eugen S. Cucerzan și a subsemnatului. În cadrul specializărilor «Inginerie și management în alimentație publică și agroturism» respectiv «Inginerie economică în agricultură» cursurile de sociologie generală și sociologiei rurală au un caracter obligatoriu (în cadrul altor specializări au un caracter opțional sau facultativ) au fost redactate numeroase lucrări de licență cu caracter sociologic, metodele de cercetare în sociologie sunt utilizate frecvent atât la nivel de licență (prin realizarea unor cercetări concrete în decursul semestrului și în perioada de practică sociologică) cât și în tezele de doctorat. Tematica cursurilor de sociologie își propune familiarizarea studenților cu problematica de bază a sociologiei precum și cu metodologia specifică acestei discipline. Alături de activitatea didactică și științifică titularii disciplinelor de sociologie au realizat diverse studii sociologice de amploare care vizau atât diferite realități atât ale ruralului românesc (dezvoltarea socio-economică în mediul rural din Regiunea de Nord-Vest, studii de caz în localitățile Tureni, Rohia, Feleacu, profilul celor care au muncit în străinătate - la nivelul ruralului județului Sălaj, cât și anumite probleme interne ale universității - profilul candidaților, opinia profesorilor și a studenților privind desfășurarea actului educațional din universitate, precum și studii privind activitatea și contribuțiile științifice ale unor predecesori clujeni – Mihai Șerban, George Em. Marica etc).

Trăim, se spune, una din cele mai mai grave crize ale ultimelor decenii. „Cauzele”, investigate de către specialişti, ni se spune că sunt de ordin economic. Se pierde însă din vedere existenţa reală a unei crize morale a societăţii preocupate excesiv de prosperitatea materială şi prea puţin, sau deloc, de aceea spirituală. Cel mai înalt scop trebuiue să fie prosperitatea spirituală, pe baza bunăstării materiale care nu trebuie să fie un obiectiv în sine ci un mijloc sau un instrument necesar atingerii dezvoltării spirituale. Acesta este mesajul unor discipline precum sociologia, iar acest mesaj trebuie transmis tinerei generaţii şi adoptat de către ea.

miercuri, 25 august 2010

Clujul si Sigismund de Luxemburg

În această vară se împlinesc 605 ani de când regele Sigismund de Luxemburg acordă Clujului dreptul de oraș liber regesc. Acest privilegiu prevedea dreptul ca localitatea să își poată întări şi înconjura oraşul cu ziduri, de a ridica bastioane, turnuri, metereze, de a înconjura zidurile cu şanţuri de apărare, iar din punct de vedere juridico-administrativ, posibilitatea de a-şi alege o formă de conducere colectivă compusă din 12 juraţi.

Efectele acestui demers sunt reprezentate de executarea zidurilor de apărare, a porţilor şi a bastioanelor care le flancau. După șase secole, actualmente devenite atracții turistice, sunt vizibile anumite secțiuni din zidurile de apărare precum și Bastionul Croitorilor. De asemenea, datorită acestui decret regal, Clujul a devenit un important centru intelectual și economic.


În concluzie, actul din 1405 reprezintă pentru Cluj un moment de referință care a influențat decisiv istoria urbei de pe Someș.


Propunem ca memoria regelui Sigismund de Luxemburg să fie marcată la Cluj prin oferirea numelui său unei străzi din centrul istoric, iar momentul 1405 să intre în conștiința civică a urbei prin organizarea Zilelor Orașului pe data de 2 iulie, data la care Clujul a fost declarat oraș liber.

miercuri, 11 august 2010

La Herculane...


Cu-al tău trecut de aur, se știe, milenar,
Având un nume sacru, de-a pururi legendar,
Din tot destinul ți-a rămas un vis,
Sa redevi ce-ai fost, un paradis,
Când azi, un muritor cu inima haină,
Ți-a transformat splendoarea în ruină...

marți, 10 august 2010

Solicitari in atentia Consiliului local Cluj-Napoca

1. Prezentarea rapoartelor de activitate a consilierilor locali, obligație prevăzută în Legea 215/2001, art. 52, al. 4. În momentul de față, pe site-ul primăriei clujene, doar 8 consilieri din totalul de 27 au prezentat această obligație anuală. În cazul în care aceste rapoarte există, conform Legii administrației publice locale și principiului transparenței, solicităm publicarea lor. În caz contar, solicităm demisia consilierilor fără activitate și realizarea de noi alegeri.

2. Salubrizarea Canalului Morii, canal devenit un focar de infecție.

3. Oferirea unui răspuns la scrisoarea deschisă adresată Primăriei și Consiliului Local pe data de 10 februarie a.c. în legătură cu amplasarea busturilor lui Corneliu Coposu și Ion Rațiu în Cluj-Napoca, solicitare la care nu s-a primit răspuns.

4. Prezentarea situației grupului statuar Matia Corvin, a cărui perioadă de reabilitare a depășit de două ori perioada de realizare efectivă a statuii (1900-1902).

5. Luarea unor măsuri în privința vehiculelor care depășesc limitele impuse de legislație în privința poluării fonice. În acest sens sugerăm realizarea unei piste în afara localității, circuit destinat în special motocicliștilor deținători de vehicule de mare putere care se remarcă prin abuzul fonic din oraș.

6. Motivarea alocării din bugetul local a unei importante sume în vederea finanțării unei formații al cărei basist deține și calitatatea de consilier local.

Faceți căutări pe acest blog

Cluj-Napoca, my city!

Poveste de Craciun

The tour of Romania in three minutes !

Romanian Anthem, Landscapes and Personalities!

Vis de copil, Autograf

Transilvania

Arhivă blog