Un top 10 al oraselor din Romania intr-o perspectiva personala

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

29 ianuarie 2009



Azi U este in suferinta. Unii spun ca e in pragul desfiintarii. In localitate a aparut un alt brand fotbalistic, unul cu bani, cu relatii, cu performante. Studentii au uitat sa isi mai sustina echipa, autoritatile locale asigura cu maruntisuri existenta modica a echipei. Singurii care au ramas alaturi de echipa sunt suporterii. Aceiasi care au venit de mana cu parintii la stadion pentru a-l vedea pe Ivansuc sau Cocis, aceiasi care au insotit echipa lui Nelutu Sabau in divizia C, aceiasi pe care presa ii blama din cauza a 3 huligani, aceiasi care au aprins pe stadion 23000 de candele in memoria gloriilor clubului, aceiasi care au iesit in strada pentru a striga ca la Cluj - Universitatea nu va muri niciodata.

"În aparenţă "U" Cluj este un club sportiv ca toate celelalte. Dar este ca un vin străvechi, băut cu inghiţituri mici de toată studenţimea din Cetatea Clujului. Este un foc intreţinut cu lemn de cedru storpit cu roua si cu toate esenţele mirositoare din gradinile Napocăi ’’
Cristian Ţopescu

"U a incercat de citeva ori sa fie mai mult decit poate. A incercat, in ultima instanta, sa nu mai fie U, jertfind minunata potcoava neagra de pe pieptul ei studentesc, in numele dorintei de a fi ceea ce niciodata nu va putea fi. Universitatea Cluj va fi intotdeauna doar o campioana a elanurilor nestavilite."
Ioan Chirilă

"Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”."
Adrian Păunescu

"Echipa şepcilor roşii este istorie, dar în acelaşi timp, poezie. O poezie a fotbalului, iar cînd cobori pantele Feleacului, stadionul Ion Moina de sub Cetăţuie, udat de apele Someşului, pare coala de hîrtie pe care se scrie această poezie. Potcoava de pe tricourile jucătorilor, ca şi potcoava stadionului este o emblemă care dăinuie în timp. O echipă care nu a putut fi destrămată nici de vicisitudinile vremurilor, nici de război, nici de divizia C, iubită şi adulată de majoritatea puştilor care se duc să cînte la stadion, păstrată în inimă de cei care au trecut prin aulele şi amfiteatrele Universităţilor clujene. "

marți, 20 ianuarie 2009

In memoriam Grigore Vieru

Grigore Vieru

Motto: „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este Impărăţia cerurilor!”
Evanghelia după Matei 5:1-12

Întreaga societate românească a rămas consternată la aflarea veştii că marele poet şi veritabila stea a românismului - Grigore Vieru, a trecut, în urma unui tragic accident, la cele veşnice. Dar cine a fost acest mare spirit şi care a fost însemnătatea operei sale?
Grigore Vieru s-a născut pe data de 14 februarie 1935, în localitatea Pererita, fostul judeţ Hotin, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Debutul său editorial îl consemnăm în 1957. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic şi Facultatea de Filologie şi istorie din Chişinău. În anii care urmează a deţinut diverse calităţi în mai multe redacţii culturale. Anul 1973 consemnează regăsirea poetului cu patria, în urma unei vizite în România care îi va influenţa decisiv viaţa şi activitatea. "Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul" mărturisea poetul ulterior. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice şi obţinerea independenţei Basarabiei (în opinia sa, “un copil înfăşurat în sârmă ghimpată”), Grigore Vieru va deveni un neostenit luptător pentru cauza românismului de peste Prut şi un militant pentru fireasca unire a tuturor românilor în teritoriul aceluiaşi stat. Alături de soţii Teodorovici (trecuţi în eternitate în 1992 tot în urma unui misterios accident rutier) a însufleţit inimile a milioane de români prin celebrele balade despre Eminescu, limba română şi destinul tragic al unui popor condamnat să trăiască separat. Activitatea sa nu a trecut neobservată în ţara mamă, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi fiindu-i decernate numeroase distincţii. În iarna anului 2005 Vieru a suferit un accident suspect care putea să îi curme viaţa, incident despre care poetul s-a declarat convins că nu fusese întâmplător...pentru ca pe 18 ianuarie 2009, inima sa să înceteze a mai bate, tot în urma unui accident rutier, petrecut cu două zile înainte, tocmai când (ironia sorţii sau nu?) se întorcea de la o manifestare dedicată zilei marelui Mihai Eminescu, „Domnul cel de pasăre măiastră/Domnul cel de nemurirea noastră”.
Chiar dacă ne-a părăsit prematur, opera maestrului Vieru va dăinui pururea, odată cu intrarea poetului în pantheonul culturii române şi universale. De acum el nu va mai fi hăituit pentru vina de a fi român, de a simţi româneşte şi de a lupta pentru dreptate şi adevăr. De acum poetul este contemporan cu Eminescu, şi va veghea asupra noastră dintr-o galaxie în care fraţii nu sunt despărţiţi de garduri de sârma ghimpată sau “Siberii fără de sfârşit”. De acum el va fi mesagerul nostru în faţa Divinităţii pentru idealul secular al Unirii.
Suntem convinşi că veritabilul testament al poetului “Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul" se va îndeplini. Argumentul? Numele şi cugetul său curat – “ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ” după cum el însuşi afirma.


Mihai Cucerzan

Faceți căutări pe acest blog

Cluj-Napoca, my city!

Poveste de Craciun

The tour of Romania in three minutes !

Romanian Anthem, Landscapes and Personalities!

Vis de copil, Autograf

Transilvania

Arhivă blog